Piaţa centrală Rynek este considerată cea mai mare din Europa. Este într-adevăr şi foarte frumoasă în acelaşi timp nu numai prin clădirile deosebite aflate aici cum ar fi Biserica Sf Adalbert, Hala Renascentistă a Ţesăturilor sau Basilica Sf Maria, ci şi prin mulţimea de turişti care o vizitează, porumbeii care pot veni să-ţi mănânce din mână, caleştile de epocă care în funcţie de vreme pot fi acoperite sau nu şi multitudinea de cafenele, baruri, discoteci, restaurante ascunse pe străduţele care pornesc de aici. Centrul vechi al oraşului te face să te simţi ca într-o cetate veche în care atunci când mergi pe străduţe ai iluzia că păşeşti pe nişte coridoare înguste, iar la fiecare pas apare uşa unei cafenele pe care vrei s-o deschizi ca să descoperi o cameră nouă. Dacă ai norocul să prinzi o zi mai călduroasă şi senină poţi vedea artişti stradali, oameni care cântă arii de operă sau la pian, dansatori moderni sau portretişti care îşi etalează talentele şi atunci peisajul este complet, iar Cracovia te-a capturat definitiv. Cartierul Kazimierz este în egală măsură interesant de vizitat pentru mutitudinea de cafenele şi terase”, dar şi pentru că este sectorul istoric al Cracoviei, care în trecut a reprezentat sediul comunităţii evreieşti până la momentul producerii Holocaustului.
Piesa de rezistenţă a oraşului este fără îndoială Castelul Wavel care domină oraşul, dar care se integrează în acelaşi timp într-un mod foarte natural lui. Castelul în sine este format din mai multe corpuri sau clădiri şi se aseamănă unui orăşel în miniatură. Priveliştea asupra râului Vistula pe care o poţi admira din vârful colinei pe care este situat castelul este deosebită şi te face să apreciezi şi mai mult farmecul oraşului.
Cu excepţia covrigilor, cremei de ciuperci şi prăjituilor tipic poloneze trebuie să recunosc că nu am încercat alte mâncăruri cu toate că mulţi mi-au recomandat găluştile denumite pierogi, umplute cu carne, legume sau fructe, brânza afumată, supa de castravete şi cârnaţii polonezi. Oricum există multe restaurante cu specific japonez, turcesc, italian, dar şi fast fooduri care îl satisfac chiar şi pe cel mai pretenţios sau prudent gurmand.
În apropiere de Cracovia poţi vizita Mina de sare de la Wieliczka care este, fără a exagera, superbă şi impresionantă prin sculpturile şi statuile realizate din sare pură în cel mai fin detaliu. Capela realizată integral din sare cu candelabrele şi scenele religioase tot din sare te fac să simţi că ai intrat în sala de festivităţi a unui palat străvechi.
Nu am avut curajul să vizitez lagărul de concentrare de la Auschwitz, dar mi s-a spus că pentru fiecare clădire este recreat un plan detaliat şi sunt oferite multe informaţii care te fac să retrăieşti drama care s-a petrecut acolo.
Cred că nu te poţi plictisi de Cracovia pentru că dacă ai răbdare şi curaj poţi descoperi tot timpul ceva nou, fie că vorbim de firea oamenilor, clădiri cu arhitectură veche, spectacole stradale sau locuri de distracţie. M-am simţit ca acasă acolo şi mi-am făcut o impresie foarte bună despre ea pentru că deşi nu vorbim despre unul dintre cele mai mari oraşe capitale ale lumii, Cracovia impune respect şi admiraţie prin frumuseţea şi simplitatea ei, dar şi prin respectarea regulilor şi a legilor. Spre exemplu, în Cracovia nu ai voie să fumezi în cafenele, restaurante, baruri şi nici măcar în apartamentele pe care le închiriezi, iar polonezii și turiştii chiar respectă aceste reguli.