Prezentarea unor noţiuni abstracte, în cazul de faţă gramaticale, îi solicită profesorului abilitatea de a le exprima într-o manieră clară şi atractivă în acelaşi timp. Acesta trebuie să împace deopotrivă două tendinţe aparent contrare: pe de o parte, nevoia de sistem, impusă de structura însăşi a părţii de vorbire studiate, care se concretizează în paradigme / tabele care trebuie memorate, pe de altă parte, dorinţa cursantului de a se confrunta neîntârziat cu situaţii concrete şi "spaima" acestuia de a învăţa lucruri teoretice pe care nu le simte imediat raportate la situaţii concrete de viaţă. Altfel spus, reducând totul la un exemplu de clasa I, profesorul trebuie să-l facă pe cursant să înţeleagă că e cel puţin la fel de important să înveţi cum se construieşte pluralul substantivului "măr" (rom. sg. măr, pl. mere) ca şi să înveţi să spui dintr-o dată "Ana are mere". În cazul concret al limbii greceşti un profesor ar trebuie să înceapă să predea substantivul în limba greacă plecând de la noţiunile de limbă română pe care le au deja cursanţii. E în general mai uşor să pleci de la ceea ce ştii, să-i oferi cursantului siguranţa unui fundament temeinic pe care se poate sprijini. Se va reaminti sistemul cazual din limba română (adesea uitat), plecând de la exemple cât se poate de concrete. Una e să spui "Maria vede un câine" şi alta "Un câine o vede pe Maria", altfel spus cea care face acţiunea (deci subiectul) în prima propoziţie este la cazul nominativ, adică "Maria", în timp ce în a doua propoziţie acţiunea este întreprinsă de "Un câine", aflat deci tot la cazul nominativ. Orice cursant va înţelege această situaţie. În al doilea rând, atât în prima propoziţie, cât şi în a doua, există cineva care suferă acţiunea (deci obiectul), în cea dintâi "un câine" (pe care Maria îl vede), care se află deci în cazul acuzativ, iar în a doua "pe Maria", aflat şi el la acuzativ. Astfel, sunt explicate foarte simplu noţiunile de subiect şi obiect, cărora le corespund la nivel cazual nominativul şi acuzativul. Celelalte două cazuri existente atât în greacă, cât şi în română, sunt genitivul şi vocativul, ce pot fi învăţate prin alte exemple foarte simple. Genitivul exprimă în primul rând posesia, altfel spus, într-un exemplu precum "Câinele Mariei", forma "Mariei" se află în cazul genitiv. În schimb, vocativul este cazul interpelării, adresării, ca în exemplul "Mario, adu câinele", unde forma "Mario" se află în cazul vocativ. Cursantul va avea astfel lămurite funcţiile celor patru cazuri (nominativ, genitiv, acuzativ, vocativ), care se regăsesc atât în greacă, cât şi în română. Odată stabilit sistemul cazual (care se orientează pe verticală), profesorul va face distincţia banală între singular şi plural (pe orizontală). Se va pleca tot de la cunoştinţele de limbă română ale cursantului. Pus în faţa formării pluralului, de exemplu "casă – case" sau "păstrăv – păstrăvi" (pe care vorbitorul nativ de română îl construieşte automat fără să-şi pună problema de ce se întâmplă aşa), cursantul va înţelege că există practic o parte comună între cele două forme, adică radicalul sau rădăcina, care dă sensul cuvântului, în primul caz "cas-", în al doilea "păstrăv-", iar diferenţa dintre unul şi mai mulţi, adică între singular şi plural, e dată fie de modificarea terminaţiei (sau a desinenţei), "ă" se transformă în "e", fie de adăugarea unui sunet, "i". Pentru greacă este esenţial să se înţeleagă că există o parte fixă a substantivului, care îi oferă sens, şi o parte variabilă la sfârşitul lui, care face diferenţa fie între cazuri, fie între numere. După ce s-a înţeles felul în care se face diferenţa între singular şi plural, se poate trece la explicarea categoriei genului, plecând şi de această dată de la cunoştinţele pe care le are deja cursantul. Fiecare substantiv este de un anumit gen, masculin, feminin sau neutru, aşa cum în română avem situaţia "bărbat", "femeie", "pian". Încă de la început i se va sublinia cursantului că în greacă genul unui substantiv nu poate fi ghicit în funcţie de ceea ce înseamnă, altfel spus substantivul care în greacă înseamnă "băiat" nu este obligatoriu de genul masculin, pentru că denumeşte o noţiune masculină (în greacă este neutru). Aici profesorul este dator să explice că în limbă s-a produs o trecere de la "genul natural" la cel "gramatical" şi că substantivele au un gen sau altul în funcţie de terminaţia pe care au şi nu în funcţie de ceea ce înseamnă. Altfel spus, în greacă toată substantivele terminate în "o", de exemplu, sunt de genul neutru, indiferent ce desemnează ele. Astfel, profesorul va împărţi substantivele în trei mari grupe, fiecare corespunzătoare unui anumit gen. În cadrul fiecărei grupe (a masculinelor de exemplu) substantivele vor fi împărţite în funcţie de terminaţie. Cursantul va fi încurajat să înveţe câte un exemplu pentru fiecare situaţie, astfel încât, reţinând aproximativ 10 substantive, să poată declina (trece la diverse cazuri şi de la singular la plural) orice alt substantiv din limba greacă. Se va merge după principiul, cunoscând un exemplu, le ştii pe toate subsumate lui. Este de asemenea foarte important ca exemplele prezentate teoretic să fie însoţite imediat de situaţii practice, ce pot fi reţinute mai uşor. Se va folosi de asemenea mai degrabă metoda deductivă şi euristică, în care cursantul intuieşte şi descoperă cu ajutorul profesorului diversele situaţii şi mai puţin metoda expozitivă, în care profesorul prezintă ex cathedra metodele de formare. De asemenea, fiecare situaţie în parte va fi reluată prin exemple asemănătoare până când atât cursanţii cât şi profesorul vor fi convinşi că s-a înţeles. Ai vrea să te înscrii la un curs de limba greacă? Vizitează prima pagină a site-ului theecho.ro și vei afla data de începere pentru un astfel de curs! Sau dacă ai vrea ca pe timpul vacanței de vară să încerci să înveți singur, Echo vine în ajutorul tău cu o ofertă de cursuri individuale, de limba greacă.